Codruț Sarafoleanu: „Cenaclul FLACĂRA era singura speranță pe care o aveam într-o lume gri, fără perspective”

Publicat: 26/07/2024, 20:41
Actualizat: 26/07/2024, 23:17

În puţine întâlniri din aceste vremuri, am simţit că suntem mai puternici decât timpul. Că suntem mai puternici decât bolile noastre. Şi decât poeziile pe care încă nu le-am scris. Profesorul Codruţ Sarafoleanu a venit la întâlnirea cu propriile amintiri, ca să ne spună care a fost cărarea pe care a mers pentru ca viaţa sa să ajungă în punctul în care se află acum.

Medic primar ORL, Doctor în ştiinţe medicale, şef al Clinicii ORL Spitalul Clinic Sfânta Maria Bucureşti, Codruţ Sarafoleanu este şi un mare iubitor de poezie şi de muzică folk. De unde a pornit această dragoste a sa? Cum îşi face loc, între atâtea responsabilităţi şi griji, pentru a se vindeca de negura vieţii cu versuri şi cu acorduri de chitară?

Aflaţi totul în singurul podcast de muzică folk şi poezie, Ai vreme să vorbim?, numai pe pagina de YouTube Gândul şi pe pagina de Facebook Gândul.

Credeţi, ascultaţi, înţelegeţi!

„Generația noastră, noi eram consumatori de Cenaclul Flacăra, era singura speranță pe care o aveam într-o lume gri, într-o lume fără perspective. Eu îmi amintesc că nu aveam voie să spunem nimic, nu aveam voie să vorbim nimic, n-aveam nimic la televizor, totul era așa… fără perspective. Sigur că într-o familie cum erau părinții mei se mai citeau poezii, se mai întâlneau oameni, mai veneau actori sau artiști, dar asta era prea puțin pentru un tânăr cu mintea în formare. Consumam Cenacul Flacăra. Joi seara, după ora 19:00, stăteam lipiți cu urechea de aparatul de radio și am mers la câteva spectacole în București. Când poetul Adrian Păunescu a cumpărat o casă în Breaza, a fost în 1983, a fost o bucurie extraordinară pentru generația noastră, pentru că domnia sa a făcut un cadou Brezei și de câte ori avea răgaz să vină o zi-două la Breaza, venea și cu un spectacol al cenaclului la Casa de Cultură, care, țin minte, avea vreo 250 de locuri. Există și acuma, dar este complet părăsită și îmi pare tare rău pentru că are o istorie. Ne adunam vreo 400-500 de tineri, nu știu cum, nu știu pe unde, stăteam pe geamuri, unu în spatele altuia și erau niște seri care se prelungeau fără niciun fel de limite. Cred că ne apuca și 3:00 pe vremea comuniștilor. Asta era doar datorită tatălui dumneavoastră. Deci, pentru noi, generația asta, domnia sa a fost speranța și a fost certitudinea că există speranță și că există o voce manifest și o revoltă împotriva anumitor lucruri care nu erau tocmai la locul lor”, a spus prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Ediție integrală

Cătălin Costache
Cătălin Costache este un editor web și specialist SEO care și-a început cariera în presă în anul 2019, la Aleph News. Acesta a ajuns să coordoneze mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar