Codruț Sarafoleanu: „Cenaclul FLACĂRA era singura speranță pe care o aveam într-o lume gri, fără perspective”

În puţine întâlniri din aceste vremuri, am simţit că suntem mai puternici decât timpul. Că suntem mai puternici decât bolile noastre. Şi decât poeziile pe care încă nu le-am scris. Profesorul Codruţ Sarafoleanu a venit la întâlnirea cu propriile amintiri, ca să ne spună care a fost cărarea pe care a mers pentru ca viaţa sa să ajungă în punctul în care se află acum.

Medic primar ORL, Doctor în ştiinţe medicale, şef al Clinicii ORL Spitalul Clinic Sfânta Maria Bucureşti, Codruţ Sarafoleanu este şi un mare iubitor de poezie şi de muzică folk. De unde a pornit această dragoste a sa? Cum îşi face loc, între atâtea responsabilităţi şi griji, pentru a se vindeca de negura vieţii cu versuri şi cu acorduri de chitară?

Aflaţi totul în singurul podcast de muzică folk şi poezie, Ai vreme să vorbim?, numai pe pagina de YouTube Gândul şi pe pagina de Facebook Gândul.

Credeţi, ascultaţi, înţelegeţi!

„Generația noastră, noi eram consumatori de Cenaclul Flacăra, era singura speranță pe care o aveam într-o lume gri, într-o lume fără perspective. Eu îmi amintesc că nu aveam voie să spunem nimic, nu aveam voie să vorbim nimic, n-aveam nimic la televizor, totul era așa… fără perspective. Sigur că într-o familie cum erau părinții mei se mai citeau poezii, se mai întâlneau oameni, mai veneau actori sau artiști, dar asta era prea puțin pentru un tânăr cu mintea în formare. Consumam Cenacul Flacăra. Joi seara, după ora 19:00, stăteam lipiți cu urechea de aparatul de radio și am mers la câteva spectacole în București. Când poetul Adrian Păunescu a cumpărat o casă în Breaza, a fost în 1983, a fost o bucurie extraordinară pentru generația noastră, pentru că domnia sa a făcut un cadou Brezei și de câte ori avea răgaz să vină o zi-două la Breaza, venea și cu un spectacol al cenaclului la Casa de Cultură, care, țin minte, avea vreo 250 de locuri. Există și acuma, dar este complet părăsită și îmi pare tare rău pentru că are o istorie. Ne adunam vreo 400-500 de tineri, nu știu cum, nu știu pe unde, stăteam pe geamuri, unu în spatele altuia și erau niște seri care se prelungeau fără niciun fel de limite. Cred că ne apuca și 3:00 pe vremea comuniștilor. Asta era doar datorită tatălui dumneavoastră. Deci, pentru noi, generația asta, domnia sa a fost speranța și a fost certitudinea că există speranță și că există o voce manifest și o revoltă împotriva anumitor lucruri care nu erau tocmai la locul lor”, a spus prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Ediție integrală